Dacă ați acceptat să fiți nași — sau vă alegeți nașii și nu știți cum să deschideți discuția despre bani — internetul românesc vă oferă multe liste cu „îndatoririle nașilor" — cele mai vizibile semnate de firme de evenimente, formații și magazine de accesorii, nu de oameni care stau efectiv lângă nași în ziua nunții. Noi de acolo venim: filmăm nunți în Iași, stăm lângă nași de la pregătiri până la ultimul dans, iar articolul ăsta desparte ce e regulă de ce e obicei — și pune și cifrele pe care le auzim în sezonul 2026.
Pentru condițiile bisericești — cine poate fi naș, ce se întâmplă în slujbă — avem un ghid separat, cu sursele citate. Aici e partea practică: cumpărăturile, banii și implicarea.
Există o regulă despre ce cumpără nașii? Nu — și asta schimbă discuția
Începem cu ce am verificat la sursă, pentru că schimbă tonul întregii discuții: nicio sursă bisericească dintre cele consultate nu stabilește ce cumpără nașii. Pr. Grigore Meșteroaie enumeră în Ziarul Lumina ce se prezintă la biserică — certificatul de căsătorie civilă, „două lumânări de ceară curată", inelele, vin și pișcoturi — dar formulează la comun: mirii sau nașii. Iar ghidul Arhiepiscopiei Argeșului listează aceleași obiecte fără să spună cine le aduce.
Concluzia practică: împărțirea cheltuielilor e cutumă de familie, nu obligație. Nimeni nu vă poate arăta o regulă scrisă la care „trebuie" să vă conformați — așa că discuția deschisă între miri și nași, înainte de nuntă, nu e o jenă, e singura sursă de adevăr care există.
Ce cumpără nașii de obicei: cele de biserică
Aici cutuma e constantă la nunțile din Iași: de regulă, lumânările și tot ce ține de biserică sunt achiziționate de nași. În ziua nunții, nașii au „obligația" — ghilimelele sunt intenționate, pentru că e obicei, nu regulă — de a se ocupa de cele necesare la biserică. E și logica practică a rolului: la slujbă nașii sunt lângă miri cu treabă concretă, iar lucrurile de care e nevoie acolo trec prin mâinile lor.
Un detaliu care ne place, pentru că sursa bisericească și ce vedem noi pe teren spun același lucru: Meșteroaie notează că lumânările sunt „ținute de cavalerii de onoare, iar, în unele regiuni ale ţării, chiar de naşi". La nunțile pe care le filmăm, cel mai des cavalerii de onoare aduc lumânările până la biserică, nașii le țin în timpul slujbei, iar la petrecere ajung pe masa de prezidiu, lângă miri.
Tot pe zone merge și un obicei pe care îl întâlnim uneori: nașa cumpără voalul miresei. Nu e general — ține de zonă și de familie — dar dacă mireasa vine dintr-o casă unde așa s-a făcut mereu, e bine ca nașa să afle asta înainte, nu în ziua nunții.
Pe scurt, tot ce am descris până aici, într-un singur loc:
| Cheltuiala | Cine se ocupă, de obicei | Regulă scrisă? |
|---|---|---|
| Lumânările și cele de biserică | Nașii, de regulă | Nu — cutumă; sursele bisericești spun „mirii sau nașii" |
| Voalul miresei | Nașa, în unele zone | Nu — obicei care ține de zonă |
| Darul de la nași | Nașii — în 2026 am auzit 8.000–10.000 de lei | Nu — depinde de relație și de posibilități |
| Invitatul-surpriză la petrecere | Nașii, când aleg să facă surpriza | Nu — gest, nu obligație |
Cât dau nașii la nuntă în 2026?
Reperele generale pentru darul de nuntă — cât pune un invitat, o rudă, un prieten apropiat — le-am adunat în ghidul despre darul de nuntă, unde nașii apar „de la 2.500 de lei în sus". Aici adăugăm ce auzim efectiv în acest sezon, cu toate rezervele de rigoare: dacă o pereche de invitați apropiați — prieteni ai mirilor — pune în medie în jur de 2.000 de lei, la nași am auzit în 2026 sume în jur de 8.000–10.000 de lei. Subliniem: sunt sume auzite la nunțile la care lucrăm, nu o statistică — și depind de relație și de puterea financiară a fiecăruia.
Cifra mare are o explicație care nu ține doar de plic: nașii au deja în spate cheltuielile de dinaintea petrecerii — cele de biserică, uneori voalul, uneori și alte atenții. Darul nașilor e vârful unei implicări care a început cu săptămâni înainte, iar uneori continuă și la petrecere: cum notam în ghidul darului, nașii preiau adesea câte o parte din costurile serii. De-asta comparația directă cu plicul unui invitat e nedreaptă în ambele direcții.
Strigarea darului: obiceiul care practic a dispărut
„Strigarea darului" — momentul în care darul se anunța public, familie cu familie — e obiceiul pe care l-am descris în ghidul tradițiilor de nuntă din Moldova: nașul dă de obicei primul și cel mai mult, iar obiceiul rezistă mai ales la nunțile cu rădăcini la sat. Dar tabloul general, din ce vedem prin obiectiv la nunțile din Iași și din jur: nu se mai face. Se mai practică foarte rar, la anumite nunți, dar în general s-a renunțat — dintr-un motiv cât se poate de practic și unul cât se poate de omenesc: ținea foarte mult, pentru că se mergea la fiecare familie în parte, iar oamenii nu se mai simt confortabil cu darul anunțat cu voce tare.
Dacă plănuiți nunta și vă întrebați dacă „trebuie" strigarea darului: nu trebuie. La nunțile pe care le filmăm, darul se strânge discret — plicul a luat locul strigării, cum notam și în ghidul tradițiilor — iar obiceiul a devenit excepția, nu așteptarea.
Cât de implicați trebuie să fie nașii, de fapt?
Întrebarea care revine la cuplurile cu care lucrăm nu e doar cât costă nășia, ci cât de implicați trebuie să fie nașii: iau ei decizii pentru fini? Trebuie să plătească biserica, lumânările? Pe partea de bani, răspunsul din teren e liniștitor: nașii care acceptă rolul știu deja, în general, ce au de achitat. Pe partea de decizii, părerea noastră e simplă: nunta e a mirilor, iar nașii sunt sfătuitori, nu organizatori din umbră. Dacă abia vă așezați planul nunții și vreți să știți ce decizie vine prima, ordinea e în ghidul de organizare a nunții.
La petrecere, implicarea nașilor are două fețe pe care le filmăm constant. Una e de gazdă: stau la intrare, la primire, și ciocnesc cu invitații. Alta e surpriza — în general nașii aduc câte un invitat special: un solist de un anumit gen de muzică sau un ansamblu de dans. Iar momentul cu nașii care iese aproape întotdeauna cel mai bine în film nu e unul protocolar: e ringul de dans, când se distrează și „socializează" și cu camera — reacțiile alea, de la nași și de la invitați deopotrivă, sunt cadrele care rămân.
Întrebări frecvente despre cheltuielile nașilor la nuntă
Ce cumpără nașii la nuntă?
Nicio sursă bisericească nu stabilește o listă — enumerările oficiale spun „mirii sau nașii", la comun. Cutuma pe care o vedem la nunțile din Iași: nașii se ocupă de regulă de lumânări și de cele necesare la biserică, iar în unele zone nașa cumpără și voalul miresei. Împărțirea exactă se stabilește într-o discuție deschisă cu mirii.
Cât dau nașii la nuntă în 2026?
Nu există o sumă fixă. Ca reper din sezonul 2026, la nunțile la care lucrăm: o pereche de invitați apropiați pune în medie în jur de 2.000 de lei, iar la nași am auzit sume în jur de 8.000–10.000 de lei — dar totul depinde de relația cu mirii și de puterea financiară a fiecăruia.
Se mai face strigarea darului?
În general, nu. Din ce vedem la nunțile din Iași, obiceiul practic a dispărut: ținea foarte mult — se mergea la fiecare familie și se anunța public darul — iar oamenii nu se mai simt confortabil cu el. Se mai practică foarte rar, la anumite nunți.
Nașii plătesc biserica?
De regulă, da: cutuma pe care o vedem la nunțile din Iași e că lumânările și tot ce ține de biserică sunt în grija nașilor. Nu e însă o regulă scrisă — sursele bisericești nu impun nimănui această cheltuială — așa că merită confirmat în discuția dintre miri și nași.
Trebuie nașii să ia decizii în locul mirilor?
Nu. E una dintre nelămuririle care revin cel mai des la cuplurile cu care lucrăm, și răspunsul e simplu: deciziile nunții sunt ale mirilor, iar nașii sunt sfătuitori și sprijin — la biserică, la primire, la petrecere. Implicarea lor se vede în gesturi, nu în organizarea nunții în locul finilor.